De ce îți cade părul atunci când ții diete drastice?

De ce îți cade părul atunci când ții diete drastice?

De multe ori, căderea părului este cauzată de factori genetici. Însă dieta și nutriția reprezintă, de asemenea, factori ce pot contribui la dezvoltarea acestei condiții medicale.

Iată mai jos ce obiceiuri alimentare nesănătoase ce pot contribui la pierderea părului, în cazul anumitor persoane.

Reducerea drastică a necesarului de calorii pentru organism

Nutrienții esențiali pentru sănătatea organismului au impact și asupra vitalității firului de păr. În cazul unei reduceri drastice a aportului de calorii, valoarea optimă de nutrienți esențiali, precum proteinele, acizii grași sau zincul, nu mai poate fi atinsă.

În cazul în care aceste deficiențe nutriționale sunt neglijate pe intervale de timp mari, acest lucru poate contribui la declanșarea unui anumit tip de cădere a parului, denumit Telogen Effluvium.

Din fericire, această condiție dermatologică este în general reversibilă, așadar, adoptarea unor obiceiuri alimentare sănătoase, ce ar putea implica mai puține restricții privind nutrienții esențiali pentru organism, ar putea permite regenerarea părului.

Consumul prea ridicat de ingrediente ce conțin seleniu

Seleniul este un oligoelement esențial din punct de vedere nutrițional, pentru o serie de procese ce au loc la nivel celular și corporal. Însă în cazul unui aport prea mare al acestui nutrient, pot apărea anumite probleme de sănătate, inclusiv căderea părului.

Nucile de Brazilia, anumite soiuri de fructe de mare și carnea organelor sunt deosebit de bogate în seleniu, în timp ce multe alte alimente conțin această substanță, însă în cantități mai reduse.

De obicei, cele mai multe cazuri de toxicitate cu seleniu sunt cauzate de administrarea suplimentelor alimentare pe baza acestui nutrient. Pe lângă căderea părului, alte simptome ale acestei probleme medicale sunt: greața, vărsăturile, respirația urât mirositoare, decolorarea unghiilor, oboseala, irascibilitatea.

Consumul prea ridicat de ingrediente ce conțin vitamina A

Vitamina A asigură dizolvarea grăsimilor, fiind totodată benefică pentru vedere și buna funcționare a organelor. Însă la fel ca în cazul seleniului, un consum mult prea ridicat al acestui micronutrient poate cauza căderea părului, alături de alte probleme medicale.

Cercetările arată că toxicitatea cu vitamina A poate apărea la persoanele care au consumat recent ficat de pește, sau care au administrat doze ridicate de suplimente alimentare cu acest micronutrient.

Formele acute si cronice ale toxicității cu vitamina A pot varia ca simptome:

Forma acută a acestei probleme medicale este asociată erupțiilor cutanate, durerilor la nivel abdominal și vărsăturilor.

Forma cronica a toxicității cu vitamina A este cel mai adesea asociată căderii părului, uscării sau aspririi pielii, precum și riscului ridicat de fracturi.

Recomandări de nutriție pentru prevenirea căderii părului

Așadar, orice tip de dietă drastică – prea săracă sau prea bogată în nutrienți esențiali și alți compuși alimentari – poate afecta sănătatea firului de păr.

Experții recomandă diete echilibrate, așa cum sunt cele ce conțin alimente antiinflamatoare sau provenite din plante, ce pot oferi nutrienții necesari pentru creșterea părului și prevenirea subțierii acestuia.

Însă alimentația poate reprezenta doar una dintre posibilele cauze ale problemelor legate de căderea părului, sau subțierea acestuia, cu care tu te confrunți. De aceea, este esențial să alegi consultul de specialitate, pentru un diagnostic pus corect și un tratament specific.

Un tratament dermato-cosmetic împotriva căderii parului, ales în functie de cauza și de stadiul evoluției acestei probleme medicale, poate asigura atât reducerea căderii parului, cât
și regenerarea acestuia.

Descoperă acum tratamentele dermato-cosmetice Cadu-Crex impotriva caderii parului pentru femei și Cadu-Crex impotriva caderii parului pentru barbati, aflând mai multe informații despre acțiunea lor asupra firului de păr, modul de utilizare, ingredientele active din formulele acestora și inovațiile Cadu-Crex.

REFERINTE

  1. “3 Ways Food Can Contribute to Hair Loss.” WebMD, WebMD, www.webmd.com/connect-to-care/hair-loss/ways-food-can-contribute-to-hair-loss. Accessed September 22, 2021

Căderea părului după naștere: Care sunt cauzele și ce soluții există?

Căderea părului după naștere: Care sunt cauzele și ce soluții există?

În lunile imediat următoare nașterii, perioadă cunoscută în literatura de specialitate și sub denumirea de “post-partum”, mămicile se pot confrunta cu rărirea sau căderea părului.

Căderea părului în această perioadă este normală, având legătură cu o serie de factori precum: schimbările la nivel hormonal, nivelul de stres resimțit și alte cauze de natură medicală, aflate într-o asociere directă cu sarcina.

Mai multe informații esențiale, privind cauzele căderii parului în perioada de post-partum, dar și opțiunile pentru abordarea acestei probleme, în cele ce urmează:

Perioada de după naștere și modificările de la nivelul corpului

Post-partum este un interval de timp de șase săptămâni, după evenimentul nașterii.

În această perioadă, proaspetele mămici se pot confrunta atât cu provocări de ordin emoțional, cât și cu modificări la nivel fizic, precum creșterea în greutate.

Discută cu medicul tău despre orice nelămurire ai avea, privind modificările corporale în post-partum. Această listă de transformări ale corpului, imediat după evenimentul fericit al nașterii bebelușului tău, mai poate include:

  • angorjarea sânilor
  • episoade de constipație
  • modificarea anatomică a planșeului pelvian
  • transpirație nocturnă
  • dureri la nivelul uterului
  • scurgeri vaginale (lohie).

Căderea părului după naștere cauzată de nivelul estrogenului

Chiar și la patru luni după ce ai născut, există posibilitatea de a observa căderea părului. Este important de precizat că, în post-partum, această modificare corporală nu reprezintă o cădere a părului produsă în mod natural, ci mai degrabă a rărire excesivă a acestuia, pe fondul unei accelerări procesuale, ce are la bază scăderea nivelului de estrogen.

Astfel, poți pierde până la 300 de fire noi pe zi, sau chiar mai multe. Însă atunci când rărirea părului în post-partum este cauzată de nivelurile scăzute de estrogen, această problemă se rezolvă de la sine, fără a fi necesară urmarea unui tratament.

Căderea părului după naștere poate fi cauzată și de stres

Conform cercetărilor, eliberarea neurotransmițătorilor, neurohormonilor și citokinelor de către organism, ca răspuns natural al său față de stresorii din mediul înconjurător, poate influența în mod semnificativ ciclul de viață al firului de păr, la nivelul pielii.

Specialiștii afirmă că un eveniment stresant, precum nașterea unui copil, reprezintă un factor ce poate afecta părul. Telogen Effluvium este o formă de alopecie descrisă de pierderea rapidă, dar temporară, a părului de pe suprafața scalpului, ce se poate manifesta ca urmare a acestui eveniment stresant din viața unei femei – nașterea.

Posibili factori de stres în perioada de după naștere

Următorii factori, asociați venirii pe lume a bebelușului, pot reprezenta surse de stres pentru cei care au devenit de curând părinți :

Suma noua de responsabilități
Bebelușii au nevoie de o îngrijire constantă. Iar pe lângă sarcinile construite în jurul atenției pentru cei mici, părinții trebuie să își gestioneze timpul și efortul pentru a se ocupa și de alte treburi casnice. Tot acest nou set de task-uri se poate dovedi a fi unul cât se poate de stresant, mai ales în cazul unor parteneri obișnuiți până în acel moment cu un stil de viată independent.

Lipsa unui somn odihnitor
Nevoile unui nou-născut pot apărea la orice oră din noapte, fapt ce îi poate priva pe părinți de un somn odihnitor. O astfel de problemă îi poate afecta din punct de vedere mental, într-un timp cât se poate de scurt.

Probleme de ordin financiar
Costurile aferente perioadei de sarcină și momentului nașterii, dar și cele cu îngrijirea celui mic, procurarea de scutece, îmbrăcăminte, mobilier specific și alte produse utile după naștere, pot ajunge rapid la valori ridicate.

Întreruperea activității sexuale
Nevoia de recuperare fizică, în urma unei nașteri, alături de stresul acumulat în perioada de post-partum, sunt elemente ce pot perturba viața sexuală a celor doi parteneri. Acest fapt poate reprezenta la rândul sau un stresor generator de tensiuni în relația de cuplu.

Tratament pentru căderea părului pe fond de stres

Căderea parului pe fond de stres este, de foarte multe ori, un proces reversibil. Acest lucru poate fi posibil printr-o gestionare mult mai bună a stresului, precum și pe baza utilizării unor produse dermato-cosmetice corespunzătoare.

În cazul în care observi o cădere de păr nefirească, îți recomandăm să te programezi pentru un consult de specialitate. Medicul va putea aprecia dacă motivul pentru căderea părului după sarcină are legătura cu stresul, sau cu un alt factor determinant.

Pe baza concluziilor sale, va putea oferi o recomandare de tratament dermato-cosmetic, ce va putea aborda in mod corect problema asociată căderii părului, cu care te confrunți în perioada de post-partum.

REFERINTE:

  1. Marcin, Ashley. Why Hair Loss Can Occur During or After Pregnancy and What You Can Do. Edited by Holly Ernst, www.healthline.com/health/hair-loss-in-pregnancy. Published September 17, 2018. Accessed September 14, 2021
  2. Higuera, Valencia. “Postpartum Care: Tips for the Recovery Process.” Healthline, Healthline Media, www.healthline.com/health/postpartum-care. Published December 20, 2016. Accessed September 14, 2021
  3. Botchkarev, Vladimir A. Stress and the Hair Follicle: Exploring the Connections. Mar. 2003 www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1868107/. Published March, 2003. Accessed September 14, 2021. Accessed February 26, 2021
  4. Cordell, Raina. RN. “What Causes Telogen Effluvium?” WebMD, WebMD, www.webmd.com/connect-to-care/hair-loss/what-causes-telogen-effluvium. Accessed September 14, 2021
  5. Mayo Clinic. “New Dad: Tips to Help Manage Stress.”, Mayo Foundation for Medical Education and Research, www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/infant-and-toddler-health/in-depth/new-dad/art-20045880. Published March 11, 2020. Accessed September 14, 2021

Căderea părului după COVID-19: Tot ce trebuie să știi

Căderea părului după COVID-19: Tot ce trebuie să știi

Ne confruntăm în continuare cu pandemia, însă comunitatea medicală începe să înțeleagă din ce în ce mai bine dinamica acestui coronavirus, la aproximativ 20 de luni de la declanșarea acestei crize sanitare globale.

Persoanele infectate cu noul coronavirus SARS-CoV-2 se pot confrunta cu o listă variată de simptome, atât în faza incipientă a infectării, cât și după vindecare.

Căderea părului este un simptom ce a fost identificat la pacientii vindecati de COVID-19 , efectuându-se în prezent investigații pentru a se stabili cu certitudine dacă această problemă poate fi un efect pe termen lung, ca urmare a infectării.

Ce arată studiile realizate până în prezent?

Un studiu realizat în noiembrie 2019 arată că unii pacienți vindecați se pot confrunta cu simptome prelungite ale acestei probleme medicale, precum dispneea, starea de oboseală, tusea sau distorsiunea calitativă a percepției mirosului (disosmia), la 120 de zile de la debutul acestora.

Mai mult decât atât, rezultatele aceluiași studiu au relevat faptul că unii pacienți recuperați după COVID-19 au raportat căderea părului la câteva luni de la debutul bolii, alopecia fiind un simptom cu debut tardiv al acestei boli.

Evaluarea în cauză, realizată la finalul lui 2019, a mai arătat următoarele:

  • Din cei 58 de participanți la studiu, 14 (24.1%) au raportat căderea părului ;
  • Timpul mediu de la debutul primelor simptome COVID-19 și până la momentul sesizării căderii părului a fost de 58.6 zile ;
  • Căderea părului s-a remediat la 5 dintre cei 14 participanți confruntați cu acest posibil efect al contactării noului coronavirus SARS-CoV-2. Restul de 9 respondenți încă se confruntau cu probleme asociate căderii părului, la momentul chestionării ulterioare.

De ce COVID-19 ar putea cauza căderea părului?

Căderea părului, sesizabilă după COVID-19, poate fi asociată unei afecțiuni denumite Telogen Effluvium. Pacienții care se confruntă cu această formă de cădere a părului, afirmă că problema medicală a apărut brusc și este sesizabilă în timpul pieptănării sau la duș.

Majoritatea persoanelor care dezvoltă Telogen Effluvium se confruntă cu o pierdere vizibilă a părului, la 2 până la 3 luni de la un eveniment declanșator. Această condiție afectează, de obicei, mai puțin de jumătate din întreaga suprafață a scalpului și durează până la 6-9 luni. După această perioadă, cele mai multe persoane constată că parul pierdut s-a regenerat.

Unul dintre principalii factori declanșatori pentru această condiție medicală este contactarea unei afecțiuni acute, ce se poate manifesta și prin episoade febrile. Or persoanele care s-au îmbolnăvit de COVID-19 s-au confruntat adesea cu febră, ca unul dintre principalele simptome resimțite.

De asemenea, stresul poate fi un alt factor declanșator pentru Telogen Effluvium. Fără doar și poate, experiența unei boli precum COVID-19 poate provoca atât stres fizic, dar și emoțional. De altfel, Telogen Effluvium a fost observat și în cazul unor persoane care s-au confruntat cu stresul asociat perioadei de carantină.

Află mai multe despre căderea părului pe fond nervos

Căderea părului și cazurile severe de COVID-19

Este posibil ca pierderea părului să fie asociată cu formele severe ale bolii, însă mecanismul biologic din spatele acestei corelații nu este suficient de clar în acest moment.

Un studiu din mai 2020 a evaluat 175 de persoane spitalizate cu această boală. Cercetătorii au observat că un procent însemnat din totalul acestora (67%) au avut alopecie androgenică. În cadrul acestui studiu nu a existat un grup de control.

Un studiu din iulie 2020 a comparat modelele de calviție a unui număr de 336 de bărbați spitalizați pentru COVID-19 cu modelele de calviție a unui număr de 1.606 de bărbați spitalizați fără COVID-19. S-a constatat că bărbații cu cel mai pronunțat model de calviție au fost mai predispuși la testarea pozitivă pentru COVID-19.

În concluzie, este important de reiterat faptul că cercetările pe marginea acestui subiect sunt în continuare limitate. Sunt necesare investigații suplimentare pentru a determina modul în care pierderea părului poate fi asociată cu riscurile aferente COVID-19.

REFERINTE:

  1. Seladi-Schulman, Jill. “Can Coronavirus Cause Hair Loss?” Healthline, Healthline Media,, www.healthline.com/health/coronavirus-and-hair-loss. Published December 22, 2021. Accessed July 26, 2021
  2. Miyazato, Yusuke, et al. “Prolonged and Late-Onset Symptoms of Coronavirus Disease 2019.” Open Forum Infectious Diseases, U.S. National Library of Medicine, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7665672/. Published November, 2020. Accessed July 26, 2021
  3. Wambier, Carlos Gustavo, et al. “Androgenetic Alopecia Present in the Majority of Patients Hospitalized with COVID-19: The ‘Gabrin Sign.’” Journal of the American Academy of Dermatology, By the American Academy of Dermatology, Inc www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7242206/. Published August, 2020. Accessed July 26, 2021
  4. Lee, Justin, et al. “Male Balding Is a Major Risk Factor for Severe COVID-19.” Journal of the American Academy of Dermatology, By the American Academy of Dermatology, Inc., www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7373684/. Published November, 2020. Accessed July 26, 2021

Cât păr este normal să pierdem zilnic și când poate necesita căderea părului un consult de specialitate?

Cât păr este normal să pierdem zilnic și când poate necesita căderea părului un consult de specialitate?

Căderea părului (alopecia) poate apărea oricând [1], pe măsură ce o persoană ajunge la maturitate. 

La unii pacienți, această problemă poate fi sesizată din adolescență , iar la alții, căderea sau subțierea părului se poate manifesta mai târziu, după vârsta de 50-60 de ani. [1] 

Însă există și situații în care alopecia poate reprezenta un motiv de îngrijorare, ce necesită un consult de specialitate, mai ales atunci când pacienții sesizează căderi de păr neobișnuite, precum prezența peticelor de calviție sau căderea unor smocuri întregi de păr. [2] 

Câte fire de păr este normal să pierdem zilnic? 

Conform American Academy of Dermatologists, o persoană pierde în mod normal între 50 și 100 de fire de păr, în fiecare zi. În cazul persoanelor cu părul lung, acest fenomen se poate observa cu mai multă ușurință. [2] 

Însă, din moment ce scalpul conține în medie aproximativ 100.000 de foliculi, această cădere normală a părului, manifestată zilnic, nu influențează aspectul fizic al unei persoane. [2] 

Femeile sau bărbații pierd mai mult păr zilnic?

Femeile tind să piardă mai mult păr zilnic, în comparație cu bărbații. Mai mult decât atât, aproximativ 40% dintre acestea se confruntă cu pierderi zilnice mai mari decât cele normale, din cauza obiceiurilor de îngrijire pe care le adoptă.  [2]

Însă nu se poate determina în mod obiectiv cantitatea de păr căzută zilnic la femei, comparativ cu numărul firelor pierdute de bărbați. Motivul are legătură cu faptul că alopecia determinată de stilul personal al îngrijirii părului diferă de la o femeie la alta, pe baza preferințelor subiective de hairstyling: vopsirea părului, îndreptarea părului cu placa samd. [2] 

De asemenea, femeile sunt expuse unui risc mai mare de a se confruntă cu perioade în care căderile de păr depășesc valorile zilnice normale, așa cum sunt lunile de sarcină sau menopauza. [2] 

Care este ciclul de viață al unui fir de păr? 

Creșterea și căderea unui fir de păr poate părea un proces simpli, însă ciclul de viață al acestuia este compus din 4 etape diferite. [3] 

Aceste faze distincte au fost studiate cu atenție de-a lungul timpului, pentru a se înțelege modul în care se poate preveni sau trata căderea prematură a părului. [3] 

Cele 4 etape din ciclul de viață ale unui fir de păr sunt: 

  1. Etapa angenă: faza de creștere 

Este cea mai lungă dintre cele patru faze, cu o durată de creștere a firelor de păr ce poate varia între 3 și 5 ani, însă există și cazuri în care aceasta poate dura 7 ani sau chiar mai mult. [3] 

Etapa anagenă diferă în funcție de localizarea firelor de păr. De exemplu, în cazul genelor și sprâncenelor, această fază este mai redusă, comparativ cu faza anagenă pentru firele de păr de pe scalp. [3] 

În timpul etapei anagene, foliculii împing către exteriorul suprafeței scalpului firele de păr, care vor continua să crească până când vor fi tăiate sau vor ajunge la finalul ciclului de viață, urmând apoi să cadă. În orice moment, 90% din totalul firelor de păr de pe scalp se află în etapa anagenă. [3]  

  1. Etapa catagenă: faza de tranziție 

Durează aproximativ 10 zile. Pe durata acestui interval de timp, foliculii se micșorează, iar viteza de creștere a părului scade. De asemenea, firele de păr se separă de porțiunea inferioară a foliculilor, însă își păstrează poziția până în ultimele zile de creștere. În orice moment, doar 5% din totalul firelor de păr de pe scalp se află în etapa catagenă. [3] 

  1. Etapa telogenă: faza de odihnă

Durează aproximativ 3 luni. Firele de păr nu cresc în faza telogenă, însă, de obicei, nici nu cad. Acum este momentul în care firele noi de păr se formează în foliculii din care s-au desprins firele de păr vechi, în timpul etapei catagene. Se estimează că aproximativ 10-15% din totalul firelor de păr de pe scalp se află în etapa telogenă. [3] 

  1. Etapa exogenă: faza de cădere 

Mulți experți sunt de părere că etapa telogenă este, de fapt, împărțită în doua faze: faza de odihnă și faza de cădere (etapa exogenă). [3]  

Așadar, etapa exogenă este considerată ca fiind o extensie a etapei telogene. În timpul acestei ultime faze din ciclul de viață al firelor de păr, acestea cad de pe suprafața scalpului, în urma spălării sau pieptănării. [3] 

Etapa exogenă poate dura aproximativ 2-5 luni, iar în tot acest timp, firele noi de păr vor crește în foliculi pe măsură ce firele vechi de desprind de pe scalp. [3] 

În concluzie, atunci când discutăm despre condiții normale, în timpul etapei exogene se pierd zilnic între 50 și 100 de fire de păr. [3] 

Când poate deveni căderea părului un motiv de îngrijorare?

Este indicat consultul de specialitate, atunci când sunt sesizate anumite probleme legate de căderea părului, ce pot reprezenta un motiv serios de îngrijorare: rărirea firelor în zona superioară a scalpului, apariția unor petice de calviție în anumite zone de pe scalp sau pierderea părului de pe întregul corp. [2]

Aceste semnale ar putea indica prezența unei afecțiuni nedetectate, de care pacientul suferă. [2] 

De asemenea, trebuie consultat un medic dacă pierderea părului este însoțită și de unul sau mai mai multe simptome regăsite în lista de mai jos [1]: 

  • Prezența umflăturilor în jurul zonelor de calviție; 
  • Mâncărime excesivă și coji apărute în zonele de calviție; 
  • Arsuri, înțepături sau puroi format în jurul zonelor de calviție; 
  • Modificări bruște (creștere sau scădere) a greutății corporale; 
  • Episoade febrile (peste 38°C) suferite recent și alte complicații. 

Ce afecțiuni și probleme medicale pot cauza căderea părului?

Căderea părului poate fi un simptom asociat cu una dintre următoarele cauze [4]: 

  1. Anumite modificări la nivel hormonal

Anumite contexte pot determina schimbări hormonale: 

  • Perioada de sarcină; 
  • Nașterea copilului; 
  • Încetarea administrării de anticoncepționale; 
  • Menopauza [4]

2.  Afecțiuni de care pacientul poate suferi

Pe lista condițiilor medicale ce pot cauza căderea părului sunt incluse: 

  • Bolile de tiroidă; 
  • Alopecia areata (boală autoimună ce atacă foliculii de păr); 
  • Infecții la nivelului scalpului, precum pecinginea [4]

Anumite afecțiuni cauzează cicatrici la nivelul scalpului, ce ar putea determina pierderea permanentă a părului: 

  • Lichenul plan; 
  • Unele forme de lupus [4].

Căderea părului poate reprezenta și un efect al administrării tratamentului medicamentos pentru o serie de boli precum: 

  • Cancerul; 
  • Hipertensiunea arterială; 
  • Artrita; 
  • Depresia; 
  • Problemele de inimă [4]. 

2. Unele șocuri de ordin fizic sau emoțional

Un șoc fizic sau emoțional puternic poate cauza căderi semnificative de păr. Exemple: 

  • Decesul unei persoane dragi; 
  • Scăderea bruscă de greutate; 
  • Episod febril cu o valoare ridicată [4]

Aflați mai multe despre: Stres și căderea părului pe fond nervos

3. O dietă incorectă a pacientului

Un regim alimentar sărac în proteine, fier și alți nutrienți poate duce, de asemenea, la căderea părului. [4]

Aflați mai multe despre: Rolul vitaminelor și mineralelor împotriva căderii părului.

Alte situații ce ar putea cauza căderea părului 

Tratamentele de înfrumusețare [5], aplicate la nivelul podoabei capilare, își pot găsi loc printre posibilele cauze. Coafarea excesivă sau menținerea părului într-o coadă strânsă pot determina o formă de cădere a părului denumită alopecie de tracțiune. 

De asemenea, tratamentele pentru păr pe bază de uleiuri încinse, sau tehnica pentru obținerea părului permanent, pot determina căderea părului. Atunci când aceste tratamente produc cicatrici la nivelul scalpului, alopecia suferită poate avea un caracter definitiv. [5]

Ce acțiuni sau condiții medicale NU pot cauza căderea părului?

Contrar anumitor păreri din societate, următoarele  NU reprezintă o cauză pentru căderea părului de pe scalp [6]: 

  • Purtarea pălăriilor; 
  • Purtarea perucilor; 
  • Șamponarea frecventă; 
  • Mătreața. 

Stabilirea cu exactitate a cauzei ce determină această problemă medicală va contribui la stabilirea și prescrierea celui mai potrivit tratament dermato-cosmetic pentru căderea părului

Tratamentele dermato-cosmetice Cadu-Crex sunt concepute atât pentru a acționa împotriva căderii părului la femei, cât și împotriva căderii părului la bărbați, acoperind 3 stadii: stadiul Inițial, stadiul Avansat și stadiul Sever. 

Aflați mai multe despre cum se folosesc fiolele Cadu-Crex împotriva căderii părului

REFERINTE: 

1. Jewell, Tim. Early Signs of Balding in Men and Women. Edited by Owen Kramer, www.healthline.com/health/beauty-skin-care/signs-of-balding. Published January 6, 2020. Accessed March 25, 2021

2. Watson, Kathryn. Routine Hair Shedding: Why It Happens and How Much to Expect. Edited by Alana Biggers, Routine Hair Shedding: Why It Happens and How Much to Expect. Published June 20, 2018. Accessed March 25, 2021

3. Roland, James. What Are the Four Stages of Hair Growth? Edited by Cynthia Cobb, www.healthline.com/health/stages-of-hair-growth. Published September 20, 2020. Accessed March 25, 2021

4. Moore, Kristeen. Everything You Need to Know About Hair Loss. Edited by Elaine K. Luo, www.healthline.com/health/hair-loss#TOC_TITLE_HDR_1. Published June 25, 2019. Accessed March 25, 2021

5. Mayo Clinic Staff. “Hair Loss.”, Mayo Foundation for Medical Education and Research, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/hair-loss/symptoms-causes/syc-20372926. Published May 22, 2020. Accessed March 25, 2021

6. Nunez, Kirsten. What Is Balding, and How Can You Treat It? Edited by Owen Kramer, www.healthline.com/health/balding. Published December 12, 2019. Accessed March 25, 2021

Stresul și căderea părului pe fond nervos

Stresul și căderea părului pe fond nervos

Deoarece toate organismele vii se confruntă în permanență cu acțiunea factorilor exogeni și endogeni (cunoscuti și sub denumirea de stresori) [1], această expunere constantă declanșează răspunsuri biologice, locale sau generale, în încercarea de a se proteja sau adapta . 

În funcție de tipul stresorilor, nivelul de intensitate al acestora și durata de expunere [2] a organismului în fața lor, stresul poate determina reacții variate, de la modificări ale homeostaziei și până la efecte ce pot pune în pericol viața unui pacient. 

Pielea și acțiunea stresorilor asupra acesteia

Pielea este un organ ce acoperă și protejează corpul în fața acțiunii stresorilor din mediul înconjurător (chimici, biologici și fizici), precum: temperatura, razele UV, traumele mecanice, afectările de cauză biologică sau substanțele chimice [1] 

Foliculii de păr de pe suprafața pielii 

, Foliculii piloși sunt anexe ale pielii  cu o activitate ciclică în perioada postnatală, care cuprinde   3 etape bine definite, ce descriu durata de viață a firului de păr: etapa anagenă (creșterea și formarea firului de păr), etapa catagenă (oprirea progresivă a funcțiilor vitale pentru firul de păr) și etapa telogenă (etapa în care firul de păr cade) [1]. 

Influența stresorilor asupra activității foliculilor de păr

Există dovezi ce arată că eliberarea neurotransmițătorilor, neurohormonilor și citokinelor de către organism, ca răspuns la expunerea  acestuia în fața stresorilor, poate influența în mod semnificativ ciclul de viata al firului de păr, la nivelul pielii [1]

Probleme de cădere a părului, asociate stresului ridicat 

Informațiile colectate până în prezent sunt prea puține pentru a considera stresul o cauză principală pentru căderea părului, alături de alți factori importanți precum ereditatea, vârsta înaintată, schimbările hormonale sau instalarea anumitor probleme  medicale [3] 

Totuși, putem discuta despre 3 tipuri de afecțiuni ce pot determina căderea părului, în asociere cu niveluri semnificative de stres: [4]

Efluviu Telogen 

În condiții de stres ridicat, foarte mulți foliculi de păr pot intra în faza telogenă (de repaus). Astfel, în doar câteva luni de la trăirea unui eveniment traumatizant, căderea de păr poate fi semnificativă, mai ales în urma spălatului pe cap sau al pieptănatului. [4]

Alopecia areata 

Sunt o mulțime de factori ce pot declanșa acest tip de alopecie, iar stresul sever poate fi unul dintre aceștia. Fenomenul apare brusc și se manifestă în anumite zone ale capului, din cauza acțiunii sistemului imunitar asupra foliculilor de păr. [4]

Trichotilomania 

Este o tulburare mentală, descrisă de nevoia incontrolabilă a pacientului de a se trage de părul din zona scalpului, sprâncene etc. Această acțiune poate fi un mecanism de gestionare a stărilor emoționale negative, printre care se poate regăsi și stresul. [4]

Tratamentul pentru căderea părului pe fond de stres

Din fericire, căderea părului cauzată de stres poate fi, de multe ori, reversibilă. Situația revine la normal printr-o gestionare mai bună a stresului și prin folosirea produselor dermato-cosmetice corespunzătoare.

Atunci când observi o cădere nefirească a părului, la pieptănare sau spălare, este indicat să te programezi pentru un consult de specialitate, motivul fiind unul cât se poate de simplu: tratamentul dermato-cosmetic folosit împotriva căderii părului depinde, în principal, atât de cauza care a dus la apariția afectiunii cât și de stadiul în care se află alopecia. 

Mai mult decât atât, căderea în exces a părului nu doar că impune un consult de specialitate, pentru aplicarea unui tratament adecvat, ci poate conduce la  descoperirea unei unei afecțiuni pe care încă nu știi ca o ai, manifestată și printr-o formă de alopecie [4]

Așadar, consultul de specialitate, utilizarea unui șampon creat special pentru a reduce căderea părului și evitarea produselor dăunătoare, ajută la menținerea podoabei capilare. 

Căderea părului poate fi o cauză pentru producerea stresului

Este important de precizat faptul că această relație de cauzalitate (stres – căderea părului) nu este unidirecțională. 

La femei, căderea părului poate reprezenta o cauză serioasă pentru apariția stresului [5], cu un impact major asupra calității vieții sociale, descris prin evitarea întâlnirilor, schimbări ale garderobei sau ale coafurii. [5] 

De aceea, acestea trebuie să apeleze cu încredere la un consult de specialitate, astfel încât o verificare amănunțită să poată stabili ulterior un diagnostic pus corect, pentru a putea beneficia apoi de cel mai potrivit tratament dermato-cosmetic dedicat femeilor

Referinte: 

1. Botchkarev, Vladimir A. Stress and the Hair Follicle: Exploring the Connections. Mar. 2003 www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1868107/. Published March, 2003. Accessed December 4, 2020. 

2. Yaribeygi, Habib, et al. “The Impact of Stress on Body Function: A Review.” EXCLI Journal, Leibniz Research Centre for Working Environment and Human Factors, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5579396. Published July 21, 2017. Accessed December 4, 2020.

3. Mayo Clinic Staff. Hair Loss. www.mayoclinic.org/diseases-conditions/hair-loss/symptoms-causes/syc-20372926. Published May 22,  2020. Accessed December 4, 2020. 

4. Daniel K. Hall-Flavin, M.D. “Can Stress Make You Lose Your Hair?” Mayo Clinic, Mayo Foundation for Medical Education and Research, www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/stress-management/expert-answers/stress-and-hair-loss/faq-20057820. Published April 5, 2019. Accessed December 4, 2020. 

5. Brough, Kevin R, and Rochelle R Torgerson. Hormonal Therapy in Female Pattern Hair Loss

www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5419033/. Published February 24, 2017. Accessed November 26, 2020. 

Regenerarea părului și sfaturi de îngrijire

Regenerarea părului și sfaturi de îngrijire

Podoaba ta capilară spune despre tine și sănătatea ta mai multe decât ai putea crede. Dacă în ultima perioadă ai început să pierzi mai multe fire de păr decât înainte, prima și cea mai importantă măsură pe care o poți lua este să stai de vorbă cu un medic. Specialistul îți poate recomanda o serie de analize care ar putea scoate la lumină motivul pentru care părul tău este mai rar sau mai subțire și îți poate prescrie un tratament dermato-cosmetic împotriva căderii părului.

În acest material, am adunat pentru tine sfaturi de îngrijire și regenerare a părului, pentru ca tu să te poți bucura din nou de o podoabă capilară așa cum îți dorești și să-ți recapeți încrederea în tine. 

Regenerarea părului prin 5 trucuri simple

În primă instanță, poți încerca să pui în aplicare câteva dintre sfaturile de mai jos, pentru a observa dacă părul tău răspunde la stimulii folosiți. 

Masaj capilar

Împreună cu anumite măști sau uleiuri de păr, masajul capilar va stimula scalpul și poate ajuta la creșterea părului. În plus, studiile arată că masajul capilar poate îmbunătăți densitatea firelor de păr. Fă-ți un obicei din a-ți face sau a primi un masaj al scalpului oricât de des ai ocazia, ideal ar fi zilnic. Această metodă nu doar că va fortifica firele de păr, dar te va ajuta să elimini sau măcar să ameliorezi stresul și tensiunea acumulate la serviciu. 

Aloe Vera

Aloe Vera a fost folosită din cele mai vechi timpuri pentru împotriva căderii părului. Simultan cu întărirea firelor de păr, Aloe Vera va calma pielea capului și va lăsa în urmă un păr cu aspect mătăsos și plăcut la atingere, fără fire despicate. Aloe Vera poate reduce mătreața și poate debloca foliculii de păr blocați sub piele din pricina excesului de sebum de la nivelul scalpului. Poți folosi un gel pur din Aloe Vera sau poți spăla părul cu un șampon cu extract din această plantă suculentă. 

Ulei de cocos

Uleiul de cocos reprezintă, de asemenea, o sursă de acizi grași care pătrund în interiorul firului de păr și reduc pierderea de proteine ​​din interiorul firului păr. Uleiul de cocos poate fi utilizat fie înainte, fie după ce îți speli părul, în funcție de tipul de păr. Dacă părul tău are tendința de îngrășare, folosește uleiul de cocos înainte de șamponare, iar dacă părul tău este uscat, atunci alege să aplici uleiul, într-o cantitate foarte mică, după ce te-ai spălat pe cap, înainte sau după uscare, în loc de tratamentul recomandat. Masează scalpul cu ulei de cocos până ce acesta este absorbit. Studiile au arătat că uleiul de cocos îmbunătățește sănătatea și luciul părului și a fost folosit de secole întregi pentru întărirea și menținerea unei podoabe capilare de invidiat. 

Ulei de pește

Un păr sănătos nu se întreține numai la suprafață, ci și dinspre interior către exterior. Pline de nutrienți și proteine, suplimentele cu Omega 3 și antioxidanții ce ajută la îmbunătățirea firelor de păr și la creșterea în volum a acestuia. Acizii grași Omega vor ajuta celulele să funcționeze corect și vor putea crește imunitatea. Urmează indicațiile unui medic înainte de a începe orice tip de  tratament, chiar și cu suplimente alimentare. 

Cum poți preveni căderea părului?

Există multe lucruri pe care le poți face pentru a încetini sau a opri căderea părului. Totul depinde, însă, de motivul pentru care podoaba ta capilară a început să se rărească. 

Unele situații, cum ar fi căderea părului după sarcină, fenomen care poartă numele de efluviu telogen, se pot rezolva singure. Nu uita nici de faptul că e normal să pierzi un număr de 50 până la 100 de fire în fiecare zi, înainte să te îngrijorezi că a început să îți cadă părul. 

Totuși, poți schimba multe dintre obiceiuri pentru a reveni la o podoabă capilară bogată. Iată doar câteva dintre acestea.

Schimbă-ți dieta

Un studiu din 2018 arată că dietele bazate pe legume crude și ierburi proaspete, așa cum este și dieta mediteraneană, pot reduce riscul de alopecie androgenetică sau poate încetini apariția acesteia. Așadar, include în meniul zilnic cât mai multe legume și ierburi, dacă vrei să te bucuri de un păr des și strălucitor.

Consumă proteine

Foliculii de păr sunt alcătuiți în mare parte dintr-o proteină numită keratină. Un studiu referitor la motivele căderii părului realizat în anul 2017 a arătat faptul că dintre cei o sută de participanți, majoritatea avea deficiențe nutriționale. Așadar, dacă dieta ta nu conține și surse esențiale de proteine, așa cum sunt ouăle, laptele sau produsele lactate, nucile, fasolea, mazărea, puiul, curcanul sau produsele din pește, te poți aștepta oricând ca părul tău să înceapă să cadă.

Consumă alimente bogate în vitamina A

Vitamina A este compusă din retinoizi, unii dintre aceștia s-au dovedit a mări rata de creștere a părului. Această vitamină poate ajuta, de asemenea, la producerea de sebum, menținând scalpul mai sănătos și hidratat. Așadar, umple farfuria cu cât mai multe produse cu un conținut ridicat de vitamina A, precum cartofii dulci, ardeii dulci sau spanacul.

Nu uita că spălarea zilnică a scalpului este o alegere personală, în funcție de tipul părului. Indiferent de tipul scalpului sau al firului de păr, secretul este să folosești un șampon specific nevoilor tale și să eviți pe cât posibil uscătorul de păr, placa de păr, peria de îndreptat sau produsele dure pentru păr, cum ar putea fi gelul sau ceara de păr.

_________________________________________________________________________

REFERINȚE

  1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4740347/
  2. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK92765/?report=printable  
  3. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/12715094/
  4. https://www.healthline.com/nutrition/top-10-evidence-based-health-benefits-of-coconut-oil
  5. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/25573272/
  6. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/12126069/
  7. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/27098160/
  8. https://www.healthline.com/health/hair-loss-in-pregnancy
  9. https://www.healthline.com/health/telogen-effluvium
  10. https://www.medicalnewstoday.com/articles/327188
  11. https://link.springer.com/article/10.1007/s00403-017-1799-z
  12. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28932059/
  13. https://www.cidjournal.com/article/0738-081X(88)90077-6/abstract
  14. https://www.healthline.com/health/beauty-skin-care/regrow-hair-naturally#aloe-vera

Rolul vitaminelor și mineralelor împotriva căderii părului

Rolul vitaminelor și mineralelor împotriva căderii părului

Căderea părului poate fi cauzată de numeroși factori, printre care se numără și anumite afecțiuni, un tratament medicamentos, o alimentație haotică, un dezechilibru hormonal sau prea multe vizite la salonul de coafură. Oricare dintre aceste cauze poate interfera cu ciclul natural de creștere a noilor foliculi și poate împiedica părul să se regenereze. În mod normal, o persoană adultă pierde 50-100 de fire de păr pe zi, însă orice depășire a acestor cifre ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă, indiferent dacă ești bărbat sau femeie. 

Căderea părului la bărbați poate începe cu rărirea firelor în zona de sus a capului, în vreme ce primele semne la femei se observă prin subțierea firelor de păr, ca mai apoi acesta să se rărească sau chiar să cadă în zona frunții sau a vârfului capului. Din păcate, pierderea podoabei capilare poate apărea imediat după încheierea perioadei adolescenței, jumătate dintre oameni confruntându-se cu instalarea calviției înainte de vârsta de 50 de ani. Dacă în cazul femeilor căderea părului poate fi temporară, fiind cauzată de un dezechilibru hormonal, la bărbați este, de cele mai multe ori, permanentă. 

CUPRINS

Semnele și posibile cauze căderii părului – când ar trebui să iei măsuri?

Suplimente naturale pentru căderea părului – ce ar trebui să conțină?

Ce vitamine și minerale opresc căderea părului?

Cum poți opri căderea părului?

Semnele și posibile cauze ale căderii părului – când ar trebui să iei măsuri?

Stresul reprezintă una din principalele cauze ale căderii părului, însă efectele pe care acesta le are asupra organismului nostru pot fi identificate, în majoritatea cazurilor după abia trei luni de la un anumit eveniment neplăcut. Situații precum pierderea cuiva drag, o problemă medicală delicată, o operație sau o veste nedorită pot determina oprirea creșterii și regenerării părului. La fel de stresante se pot dovedi și anumite cure de slăbire care dezechilibrează corpul. Desigur, nu în ultimul rând, lipsa unei alimentații care să conțină cantitatea de vitamine și minerale necesare organismului va duce la rărirea și chiar pierderea podoabei capilare. 

Semnele căderii părului pot provoca disconfort din punct de vedere psihologic, indiferent dacă vorbim despre bărbați sau despre femei. Mulți dintre cei care se confruntă cu această condiție ajung să fie depresivi sau să aibă o stimă de sine scăzută.

Suplimente alimentare pentru căderea părului – ce ar trebui să conțină?

Suplimentele alimentare pentru căderea părului ar trebui să conțină, printre altele, vitamina C, biotină, niacină, fier și zinc. Desigur, ideal ar fi să incluzi aceste substanțe în dieta ta zilnică, pentru a permite firelor de păr să se regenereze constant și să crească într-un mod sănătos. 

Efectul suplimentelor alimentare poate fi sporit cu ajutorul unor tratamente dermato-cosmetice împotriva căderii părului, care pot ajuta la reducerea căderii părului și susține creșterea și regenerarea firelor de păr. De asemenea, îți recomandăm să folosești pentru spălarea părului cu tendință de cădere un șampon specific care ajută la reducerea căderii părului , la consolidarea rădăcinii firului de păr și poate contribui la prevenirea desprinderii acestuia de scalp. 

Ce vitamine și minerale pot ajuta la oprirea căderii părului?

Înainte de a-ți oferi lista vitaminelor și a mineralelor care pot ajuta la oprirea căderii părului, e necesar să menționăm faptul că nu e indicat să urmezi niciun tratament fără a cere sfatul unui medic, așa că nu uita să faci o vizită specialistului înainte.

Vitamina A

Vitamina A, este o vitamina liposolubilă (solubilă în grăsimi) alcătuită dintr-un grup  de retinoizi, care include retinolul, retinalul și retinilul. Această vitamină are multe  roluri în organism și este importantă pentru vedere, implicată în funcția imunitară și necesară pentru creșterea și diferențierea celulară. 

Într-un review realizat în anul 2013 de către un grup de cercetători americani s-a descoperit o relație directă între deficiența de vitamina D și căderea părului. 30 de pacienți au fost urmăriți în timpul unui tratament care a presupus administrarea dozei recomandate de vitamina D. La finalul studiului, autorii acestuia au raportat o scădere a numărului firelor de păr pierdute de pacienți, precum și o creștere a densității părului pacienților. 

Vitamina B

Complexul de vitamine B, alcătuit din vitaminele  B1, B2, B3, B5, B6, B7 și B12,  se găsește mai ales în carne, dar și în legumele verzi și cerealele integrale. Fiind esențial pentru metabolizarea acizilor grași, complexul are, în plus, și un rol de menținere a sănătății firelor de păr. Carențele de vitamina B12 pot contribui la subnutriția celulelor foliculare ale părului. Biotina este necesară pentru a metaboliza aminoacizii care contribuie la sinteza keratinei. Pacienții cu deficit de biotină pot suferi de alopecie. Printre alte alimente, bananele au una din cea mai mare concentrație de biotină, însă aceasta poate fi asimilată și din legume, linte sau nuci.

Vitamina C

VitaminaC sau acidul ascorbic este solubilă în apă și este derivată din metabolizarea glucozei. Cunoscută ca fiind un antioxidant puternic, vitamina C joacă un rol esențial în absorbția intestinală a fierului. Prin urmare, aportul de vitamina C este extrem de important la pacienții cu căderi de păr asociate deficiențelor de fier. Citricele, cartofii, roșiile, ardeii verzi și varza au concentrații mari de vitamina C, așa că ar fi indicat să incluzi aceste alimente în meniul tău zilnic.

Vitamina E

Vitamina E poate avea rezultate foarte bune pentru părul tău. Efectul antioxidant al acesteia este suplimentat de stimularea creșterii și hidratării la interior a firelor de păr. Vitamina E va reface structura podoabei tale capilare, oferind un tratament excelent firelor despicate și o elasticitate uimitoare a acestora. Scalpul tău va fi mai sănătos, iar părul își va recăpăta strălucirea naturală, fără să mai aibă tendința de electrizare. Fructele oleaginoase, germenii din cereale, uleiurile vegetale și legumele intens colorate sunt pline de vitamina E, așa că ai face bine să le treci pe lista ta de cumpărături. 

Calciul și magneziul

Cele două minerale esențiale pentru creșterea oaselor ajută și la creșterea părului. O sursă bună de calciu, suficientă pentru a susține dezvoltarea armonioasă a sistemului osos, dar și a podoabei capilare, poate fi reprezentată de semințele de susan sau de spanac, sardine, varză și, desigur, lactate.

Fierul

Carența de fier este una dintre cele mai cunoscute deficiențe nutriționale din lume și poate avea ca principal efect căderea părului, mai ales în cazul femeilor. În lipsa unei diete care să conțină ficat de pasăre, carne roșie și gălbenuș de ou, organismul nu poate funcționa optim, din cauza lipsei de fier. Și spanacul, pătrunjelul, rucola, năutul, lintea și smochinele conțin o cantitate ridicată de fier, așa încât, dacă ai adoptat o dietă vegană sau vegetariană, nu trebuie să îți faci griji că nu vei asimila suficient fier.

Iodul

Folosit cu precădere de glanda tiroidă, iodul este indispensabil pentru organism. O carență de iod poate duce rapid la pierderea podoabei capilare, așa că ai face bine să consumi măcar o dată pe săptămână pește sau alge marine, precum și sare de mare, în cantități moderate.

Seleniul 

Unul dintre efectele imediate ale consumului de seleniu este creșterea părului. Oligoelementul utilizat de organism în cantități mici, dar vitale, pentru sintetizarea de proteine, seleniul ajută și la păstrarea unui păr sănătos. O sursă excelentă de seleniu poate fi regăsită în nuci și în orezul brun, dar și în alte alimente crescute ecologic, fără îngrășăminte, care pot împiedica absorbția de minerale naturale. 

Zincul

Dependente de zinc, celulele din foliculul firului de păr au nevoie constantă de acest mineral. Zincul poate fi administrat ca supliment alimentar sau poate fi aplicat local, sub formă de creme, soluții  sau șampoane speciale, totuși, pentru a evita supradoza, cel mai bine este să se preia din alimentație.

Cum poți opri căderea părului?

Dacă observi că pierzi mai mult păr decât ar fi normal, e cazul să îți schimbi unele obiceiuri, care, mai mult ca sigur, îți afectează podoaba capilară. În afară de modificarea stilului de viață prin reglarea alimentației și introducerea în meniu a substanțelor descrise anterior, îți recomandăm să îți adaptezi și rutina, pentru a te putea bucura din nou de un păr strălucitor și des.

  1. Renunță la uscător și placă

Aparatele pe care le folosești pentru a obține coafura dorită pot utiliza căldura puternică, factor care îți poate deshidrata firul de păr și pot conduce la uscarea excesivă a acestuia, urmată de ruperea sa. Uscarea naturală, în locul celei în care folosești foehnul, s-ar putea să fie unul dintre cei mai importanți pași pe care i-ai făcut vreodată pentru a-ți salva sănătatea părului. Ondulatorul, placa sau periile rotative ar trebui să dispară din rutina ta măcar pentru o perioadă, până când firele ajung să se regenereze complet. 

  1. Nu mai vopsi părul

Vopselele de păr, mai ales cele neprofesionale, pe care le poți cumpăra de pe rafturile magazinelor, au în compoziție decoloranți puternici, care atacă iremediabil firul de păr. Acesta devine din ce în ce mai fragil, de la o vopsire la alta, așa că ai lua cea mai bună decizie dacă ai alege să nu te mai vopsești pentru o perioadă. Altfel, riscul ca părul tău să fie unul fragil și predispus la deteriorări este foarte mare. 

  1. Prinde părul doar atunci când e necesar

Prinderea strânsă a părului poartă numele de alopecie de tracțiune, care, așa cum îi spune și numele, cauzează pierderea podoabei capilare din cauza prinderii sale în coadă sau în coc mult prea strâns. Lasă părul liber atunci când ai o zi liberă și nu exagera cu coafurile și produsele de styling. 

  1. Masează scalpul des

Fluxul sanguin de la nivelul rădăcinilor poate fi activat prin masarea ușoară a scalpului fie ca atare, fie folosind uleiuri nutritive bogate în substanțe hrănitoare, precum ricinul, cel de măsline sau de cocos. Ideal ar fi să poți încălzi foarte puțin uleiul înainte de a-l aplica pe pielea capului, pentru efecte imediate și de durată asupra firelor de păr.

Îngrijește-ți părul și întârzie sau chiar oprește cădere părului aplicând sfaturile pe care ți le-am oferit în acest material.

_________________________________________________________________________

REFERINȚE

  1. https://www.aad.org/public/diseases/hair-loss/insider/shedding
  2. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6380979/ 
  3. https://www.ahlc.org/female-hair-loss/
  4. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3237781/
  5. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/12190640/
  6. https://www.drmax.ro/complexul-de-vitamine-b-rol-beneficii-surse 
  7. https://www.healthline.com/nutrition/biotin-rich-foods#6.-Mushrooms
  8. https://www.healthline.com/health/beauty-skin-care/vitamin-e-for-hair#benefits
  9. https://www.healthline.com/nutrition/best-vitamins-hair-growth#TOC_TITLE_HDR_8

Alopecia cauzată de o boală autoimună vs căderea de păr normală

Alopecia cauzată de o boală autoimună vs căderea de păr normală

Hair loss

Căderea părului (alopecia) poate afecta întregul corp, fiind o afecțiune ce are un caracter temporar sau permanent. Cauzele căderii părului pot avea legătură cu: ereditatea, schimbările hormonale, procesul de îmbătrânire sau cu anumite afecțiuni. [1] 

Plecând de la afecțiunile ce pot cauza această problemă, vom analiza impactul anumitor boli autoimune asupra părului, modul în care aceste condiții medicale se manifestă și soluțiile ce pot minimiza efectele lor vizibile la nivelul podoabei capilare:

Ce trebuie să știm despre bolile autoimune?

Sistemul imunitar protejează organismul împotriva bacteriilor și virusurilor [2]. În mod normal, acesta poate face diferența între celulele străine (așa cum sunt cele ale agenților patogeni mai sus amintiți) și celulele proprii. Însă, în cazul unei boli autoimune, sistemul imunitar identifică în mod greșit o zonă a organismului (precum articulațiile sau pielea) ca fiind străină, eliberând, în consecință, proteine numite autoanticorpi, ce acționează împotriva celulelor sănătoase. [2]

Ce simptome pot determina bolile autoimune?

Simptomele timpurii ale multor afecțiuni autoimune cunoscute sunt foarte asemănătoare [2]: 

  • oboseală; 
  • dureri musculare;
  • umflături și roșeață;
  • febră cu valori reduse;
  • probleme de concentrare;
  • furnicături în mâini și picioare;
  • iritații la nivelul pielii;
  • pierderea părului;

Ce afecțiuni autoimune cauzează căderea părului?

Alopecia areata

Alopecia areata [3] este o tulburare autoimună care determină căderea podoabei capilare, rezultând petice de scalp fără păr, ce pot fi inițial neobservabile. Însă, atunci când mai multe astfel de petice se unesc, această problemă poate deveni vizibilă. [3]

Alopecia areata se declanșează atunci când sistemul imunitar atacă folilculii de păr, rezultând, astfel, căderea părului. Căderea bruscă a părului poate avea loc atât la nivelul scalpului, cât și la nivelul sprâncenelor, feței sau în alte zone de pe corp. [3]   

Conform Webmd.com [4], există mai multe forme ale afecțiunii autoimune Alopecia areata: 

  • Alopecia areata totalis – pacientul se confruntă cu o pierdere totală a părului de pe scalp;
  • Alopecia areata universalis – pacientul se confruntă cu pierderea părului de pe corp; 
  • Alopecia areata difuza – pacientul se confruntă, mai degrabă, cu rărirea părului, decât cu pierderea acestuia sub formă de petice;
  • Alopecia areata ofiazică – pacientul se confruntă cu o cădere a părului sub formă de fâșii, în zonele laterale și zona posterioară a capului. 

În cazul pacienților diagnosticați cu alopecia areata, sistemul imunitar atacă în mod greșit foliculii de păr, adică structurile din care cresc firele. Drept urmare, foliculii devin mai mici și nu mai pot susține generarea firelor, ducând, astfel, la căderea părului. [3]

Cercetătorii nu cunosc exact cauza acestei afecțiuni, însă, alopecia areata se dezvoltă, îndeosebi, la pacienții cu istoric familial în privința afectiunilor autoimune, precum diabetul de tip 1 sau artrita reumatoidă. Acesta este și motivul pentru se poate afirma că genetica poate reprezinta cauza pentru apariția acestei boli. [3]

De asemenea, oamenii de știință sunt de părere că la declanșarea acestei afecțiuni autoimune pot contribui și anumiți factori de mediu. [3]

Alți factori de risc ce pot favoriza apariția acestui tip de alopecie [4]: 

  • un membru al familiei diagnosticat cu alopecia areata; 
  • astm; 
  • sindromul Down; 
  • anemia Pernicioasă; 
  • alergiile sezoniere; 
  • afecțiuni ale tiroidei; 
  • vitiligo. 

Din punct de vedere al simptomelor caracteristice acestei afecțiuni, se pot observa [4]: 

  • lipsa părului în petice, pe scalp sau alte părți ale corpului; 
  • peticele pot crește și se pot uni la un moment dat;
  • părul poate crește la loc într-o zonă și poate cădea în alta; 
  • pierdere de păr considerabilă într-un interval de timp redus; 
  • pierdere de păr în cantități mai mari în caz de vreme friguroasă; 
  • unghiile de la mâini și picioare devin roșii și fragile. 

 Afecțiuni autoimune ce pot cauza căderea părului: Lupus 

Lupus este o afecțiune autoimună [5] care provoacă oboseală, dureri articulare, rigiditate articulară și erupții cutanate la nivelul feței, având un model ce reprezintă forma unui fluture. Mai mult decât atât, pacienții diagnosticați cu lupus se pot confrunta și cu probleme ce țin de căderea părului.

Există două forme de cădere a părului, determinate de lupus: alopecia cicatriceală și alopecia necicatriceală. În cazul celei de-a doua, această formă de cădere a părului este determinată de inflamațiile specifice lupusului [5]

Inflamațiile reprezintă un simptom distinctiv al lupusului. Atunci când acestea se manifestă la nivelul scalpului, în jurul foliculilor de păr, se poate produce astfel căderea podoabei capilare. Inflamațiile produse de lupus nu afectează doar părul de pe scalp, existând posibilitatea ca prezența acestora să determine pierderea genelor, sprâncenelor și bărbii. [5] 

Uneori, lupusul poate provoca leziuni sau leziuni discoidale. Aceste leziuni, care se pot forma oriunde pe corp, pot provoca cicatrici permanente. Atunci când aceste leziuni se formează pe scalp, afectează, adesea, foliculii, rezultând pierderea permanentă a părului. De asemenea, căderea părului poate fi cauzată și de medicamentele prescrise pentru lupus. [5]

Conform Academiei Americane de Dermatologie, este normal ca fiecare persoană să piardă zilnic până la 100 de fire de păr. Cu toate acestea, pacienții diagnosticați cu lupus pot pierde o cantitate mai mare de păr în fiecare zi, în funcție de gravitatea acestei afecțiuni autoimune. [5]

Afecțiuni autoimune ce pot cauza căderea părului: Tiroidita Hashimoto

Tiroidita Hashimoto [6], cunoscută și sub denumirea de boala tiroidiană autoimună, poate fi cauzată de factori genetici dar și de factori de mediu, fiind o tulburare ce provoacă inflamația pe termen lung a tiroidei. Tiroidita Hashimoto se manifestă cel mai frecvent la femeile de vârsta mijlocie, dar, poate apărea la orice vârsta și, uneori, poate afecta chiar și copiii sau bărbații. [6]

Funcția tiroidiană anormală poate perturba ciclul de regenerare a părului. Căderea acestuia determinată de tiroidă afectează, mai degrabă, întregul scalp decât zone izolate în care se pot observa apariția unor petice de calviție. [6]

Părul afectat de problemele tiroidiene va deveni subțire și rar, pe întreaga suprafață a scalpului. Regenerarea părului poate fi posibilă după administrarea tratamentului prescris de medicul specialist și normalizarea nivelului de hormoni. [6]

Dezvoltarea unei afecțiuni autoimune poate crește riscul dezvoltării alteia, inclusiv, alopecia areata și boala celiacă, probleme medicale ce pot duce, de asemenea, la căderea părului. [6]

Deoarece, există o asociere semnificativă între boala Hashimoto, alopecia areata și boala celiacă, o dietă fără gluten, bogată în fier și probiotice, poate contribui la regenerarea părului, în cazul unora dintre pacienții diagnosticați cu această afecțiune tiroidiană. [6]

Afecțiuni autoimune ce pot cauza căderea părului: Boala Graves 

Conform Wedmd.com [7], boala Graves reprezinta cea mai frecventă cauză pentru producerea hipertiroidismului, tulburare autoimună care afectează glanda tiroidă și declanșează producerea unor niveluri ridicate de hormoni tiroidieni. [7]

Căderea părului cauzată de hipertiroidism [8] se poate dezvolta lent, fără ca pacientul să observe neapărat niște petice de piele din prima. În schimb, părul poate deveni vizibil mai subțire, pe întreaga suprafață a scalpului. 

Însă, căderea părului cauzată de afecțiunile tiroidiene este, de obicei, temporară. [8] Un consult de specialitate poate răspunde la o serie de întrebări pe care un pacient cu hipertiroidism le poate avea, privind modalitățile prin care se poate aborda acest tip de alopecie. 

 Boala Graves poate afecta orice eșantion de pacienți, însă, este mai frecventă la femei și la persoanele cu vârste mai mici de 40 de ani. [9] Un simptom caracteristic pentru această boală autoimună este descris de apariția unor umflături vizibile și inconfortabile în spatele globilor oculari, care pot declanșa o afecțiune oculară de natură tiroidiană. [7]  

Afecțiuni autoimune ce pot cauza căderea părului: Psoriazisul

Psoriazisul este considerat o afecțiune autoimună [10]: la pacienții cu psoriazis, limfocitele T sunt colectate în piele, fapt ce determină o viteză mai mare de reproducere a celulelor epidermei, ca urmare a reacției sistemului imunitar. Astfel, la nivelul pielii se produc leziuni cutanate solzoase, de culoare argintie. 

Psoriazisul poate provoca mâncărime și disconfort [11], iar, scărpinatul zonelor afectate de la nivelul scalpului amplifică aceste senzații și poate cauza chiar căderea temporară a părului. De asemenea, încercările de a înlătura formațiunile solzoase pot determina căderea părului. [11]

Pentru a preveni mâncărimile de la nivelul scalpului, ce pot determina căderea părului la pacienții cu psoriazis, pot fi aplicate următoarele recomandări [11]: 

  • utilizarea unui balsam ce menține pielea scalpului hidratată
  • utilizarea limitată a ustensilelor de hairstyling cu acțiune termică; 
  • testarea unor produse pentru îngrijirea părului ce conțin mentol
  • aplicarea unui prosop umed, sau a unui pachet de gheață pe zonele cu piele iritată.

Ce presupune căderea de păr normală?

Este normal ca o persoană să piardă zilnic între 50 și 100 de fire.[12] Deoarece, pe suprafața scalpului există 100.000 de foliculi de păr, pierderea a aproximativ 100 de fire de păr pe zi nu are un impact vizibil semnificativ. 

Dacă sesizezi o problemă legată de căderea părului, este recomandat să acționezi din timp și să apelezi la expertiza unui medic specialist.  Astfel, te poți bucura de garanția unei evaluări corecte, precum și de cele mai potrivite soluții dermato-cosmetice pentru tipul tău de alopecie, sau pentru stadiile diferite de cădere a părului: inițial, avansat și sever. 

Însă, sesizarea din timp a unei forme de alopecie nu doar că favorizează stabilirea unui diagnostic și aplicarea timpurie a unui tratament dermato-cosmetic împotriva căderii părului, ci poate conduce și la descoperirea unei afecțiuni pe care e posibil să nu știi că o ai, și care se manifestă printr-o astfel de problemă medicală. 

Atât bolile autoimune analizate astăzi, cât și ereditatea, procesul de îmbătrânire sau schimbările hormonale pot influența căderea părului. Cea mai sigură cale prin care poți afla cauza adevărată a alopeciei este consultul de specialitate

Realizarea din timp a unei vizite în cabinetul medicului specialist poate contribui la minimizarea riscurilor medicale în fața cărora te poate expune o eventuală amânare, indiferent de natura cauzei ce determină căderea părului. 

REFERINȚE: 

1. Mayo Clinic Staff. Hair Loss. www.mayoclinic.org/diseases-conditions/hair-loss/symptoms-causes/syc-20372926. Published May 22, 2020. Accessed March 3, 2021 

2. Watson , Stephanie. “Autoimmune Diseases: Types, Symptoms, Causes, and More.” Edited by Stacy Sampson, Https://Www.healthline.com/Health/Autoimmune-Disorders. Published March 26, 2019. Accessed March 3, 2021 

3. Cafasso , Jacquelyn, and Alana Biggers. Everything You Need to Know About Alopecia Areata. www.healthline.com/health/alopecia-areata. Updated July 30, 2019. Accessed March 3, 2021 

4. WebMD. “Alopecia Areata & Hair Loss: Causes, Treatments, and Tips to Cope.”, WebMD, www.webmd.com/skin-problems-and-treatments/guide/alopecia-areata#1-1. Published September 10, 2020. Accessed March 3, 2021

5. Higuera , Valencia. Lupus and Hair Loss: What You Can Do. Edited by Elaine K Luo, www.healthline.com/health/lupus/hair-loss. July 20, 2018. Accessed March 3, 2021

6. WebMD. “Hashimoto’s Thyroiditis and Hair Loss: Everything You Need To Know.” WebMD, www.webmd.com/connect-to-care/hair-loss/hashimotos-thyroiditis-and-hair-loss. Accessed March 3, 2021

7. WebMD. “Thyroid Symptoms Pictures: Fatigue, Weight Gain, Hair Loss, & More.” WebMD, WebMD, www.webmd.com/women/ss/slideshow-thyroid-symptoms-and-solutions. Published January 18, 2021. Accessed March 3, 2021

8. Marcin , Ashley. How to Reverse Hair Loss Related to Thyroid Conditions. Edited by Alana Biggers, www.healthline.com/health/thyroid-and-hair-loss. Published July 2, 2019. Accessed March 3, 2021 

9. Mayo Clinic. “Graves’ Disease.” Mayo Clinic, Mayo Foundation for Medical Education and Research. www.mayoclinic.org/diseases-conditions/graves-disease/symptoms-causes/syc-20356240. Published December 5, 2020. Accessed March 3, 2021

10. WebMD. “Autoimmune Diseases: What Are They? Who Gets Them?”, WebMD, www.webmd.com/a-to-z-guides/autoimmune-diseases. Published June 22, 2020. Accessed March 3, 2021

11. Silver, Natalie. “Psoriasis and Hair Loss: Is There a Connection?” Healthline, Healthline Media, www.healthline.com/health/psoriasis-and-hair-loss. Published July 1, 2019. Accessed March 3, 2021

12. Watson, Kathryn. “How Much Hair Loss Is Normal: Everyone Sheds.” Healthline, Healthline Media, www.healthline.com/health/how-much-hair-loss-is-normal. Published June 20, 2018. Accessed March 3, 2021

Rolul vitaminelor și mineralelor împotriva căderii părului

Rolul vitaminelor și mineralelor împotriva căderii părului

Căderea părului poate fi cauzată de numeroși factori, printre care se numără și anumite afecțiuni, un tratament medicamentos, o alimentație haotică, un dezechilibru hormonal sau prea multe vizite la salonul de coafură. Oricare dintre aceste cauze poate interfera cu ciclul natural de creștere a noilor foliculi și poate împiedica părul să se regenereze. În mod normal, o persoană adultă pierde 50-100 de fire de păr pe zi, însă orice depășire a acestor cifre ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă, indiferent dacă ești bărbat sau femeie. 

Căderea părului la bărbați poate începe cu rărirea firelor în zona de sus a capului, în vreme ce primele semne la femei se observă prin subțierea firelor de păr, ca mai apoi acesta să se rărească sau chiar să cadă în zona frunții sau a vârfului capului. Din păcate, pierderea podoabei capilare poate apărea imediat după încheierea perioadei adolescenței, jumătate dintre oameni confruntându-se cu instalarea calviției înainte de vârsta de 50 de ani. Dacă în cazul femeilor căderea părului poate fi temporară, fiind cauzată de un dezechilibru hormonal, la bărbați este, de cele mai multe ori, permanentă. 

CUPRINS

Semnele și posibile cauze căderii părului – când ar trebui să iei măsuri?

Suplimente naturale pentru căderea părului – ce ar trebui să conțină?

Ce vitamine și minerale opresc căderea părului?

Cum poți opri căderea părului?

Semnele și posibile cauze ale căderii părului – când ar trebui să iei măsuri?

Stresul reprezintă una din principalele cauze ale căderii părului, însă efectele pe care acesta le are asupra organismului nostru pot fi identificate, în majoritatea cazurilor după abia trei luni de la un anumit eveniment neplăcut. Situații precum pierderea cuiva drag, o problemă medicală delicată, o operație sau o veste nedorită pot determina oprirea creșterii și regenerării părului. La fel de stresante se pot dovedi și anumite cure de slăbire care dezechilibrează corpul. Desigur, nu în ultimul rând, lipsa unei alimentații care să conțină cantitatea de vitamine și minerale necesare organismului va duce la rărirea și chiar pierderea podoabei capilare. 

Semnele căderii părului pot provoca disconfort din punct de vedere psihologic, indiferent dacă vorbim despre bărbați sau despre femei. Mulți dintre cei care se confruntă cu această condiție ajung să fie depresivi sau să aibă o stimă de sine scăzută.

Suplimente alimentare pentru căderea părului – ce ar trebui să conțină?

Suplimentele alimentare pentru căderea părului ar trebui să conțină, printre altele, vitamina C, biotină, niacină, fier și zinc. Desigur, ideal ar fi să incluzi aceste substanțe în dieta ta zilnică, pentru a permite firelor de păr să se regenereze constant și să crească într-un mod sănătos. 

Efectul suplimentelor alimentare poate fi sporit cu ajutorul unor tratamente dermato-cosmetice împotriva căderii părului, care pot ajuta la reducerea căderii părului și susține creșterea și regenerarea firelor de păr. De asemenea, îți recomandăm să folosești pentru spălarea părului cu tendință de cădere un șampon specific care ajută la reducerea căderii părului , la consolidarea rădăcinii firului de păr și poate contribui la prevenirea desprinderii acestuia de scalp. 

Ce vitamine și minerale pot ajuta la oprirea căderii părului?

Înainte de a-ți oferi lista vitaminelor și a mineralelor care pot ajuta la oprirea căderii părului, e necesar să menționăm faptul că nu e indicat să urmezi niciun tratament fără a cere sfatul unui medic, așa că nu uita să faci o vizită specialistului înainte.

Vitamina A

Vitamina A, este o vitamina liposolubilă (solubilă în grăsimi) alcătuită dintr-un grup  de retinoizi, care include retinolul, retinalul și retinilul. Această vitamină are multe  roluri în organism și este importantă pentru vedere, implicată în funcția imunitară și necesară pentru creșterea și diferențierea celulară. 

Într-un review realizat în anul 2013 de către un grup de cercetători americani s-a descoperit o relație directă între deficiența de vitamina D și căderea părului. 30 de pacienți au fost urmăriți în timpul unui tratament care a presupus administrarea dozei recomandate de vitamina D. La finalul studiului, autorii acestuia au raportat o scădere a numărului firelor de păr pierdute de pacienți, precum și o creștere a densității părului pacienților. 

Vitamina B

Complexul de vitamine B, alcătuit din vitaminele  B1, B2, B3, B5, B6, B7 și B12,  se găsește mai ales în carne, dar și în legumele verzi și cerealele integrale. Fiind esențial pentru metabolizarea acizilor grași, complexul are, în plus, și un rol de menținere a sănătății firelor de păr. Carențele de vitamina B12 pot contribui la subnutriția celulelor foliculare ale părului. Biotina este necesară pentru a metaboliza aminoacizii care contribuie la sinteza keratinei. Pacienții cu deficit de biotină pot suferi de alopecie. Printre alte alimente, bananele au una din cea mai mare concentrație de biotină, însă aceasta poate fi asimilată și din legume, linte sau nuci.

Vitamina C

VitaminaC sau acidul ascorbic este solubilă în apă și este derivată din metabolizarea glucozei. Cunoscută ca fiind un antioxidant puternic, vitamina C joacă un rol esențial în absorbția intestinală a fierului. Prin urmare, aportul de vitamina C este extrem de important la pacienții cu căderi de păr asociate deficiențelor de fier. Citricele, cartofii, roșiile, ardeii verzi și varza au concentrații mari de vitamina C, așa că ar fi indicat să incluzi aceste alimente în meniul tău zilnic.

Vitamina E

Vitamina E poate avea rezultate foarte bune pentru părul tău. Efectul antioxidant al acesteia este suplimentat de stimularea creșterii și hidratării la interior a firelor de păr. Vitamina E va reface structura podoabei tale capilare, oferind un tratament excelent firelor despicate și o elasticitate uimitoare a acestora. Scalpul tău va fi mai sănătos, iar părul își va recăpăta strălucirea naturală, fără să mai aibă tendința de electrizare. Fructele oleaginoase, germenii din cereale, uleiurile vegetale și legumele intens colorate sunt pline de vitamina E, așa că ai face bine să le treci pe lista ta de cumpărături. 

Calciul și magneziul

Cele două minerale esențiale pentru creșterea oaselor ajută și la creșterea părului. O sursă bună de calciu, suficientă pentru a susține dezvoltarea armonioasă a sistemului osos, dar și a podoabei capilare, poate fi reprezentată de semințele de susan sau de spanac, sardine, varză și, desigur, lactate.

Fierul

Carența de fier este una dintre cele mai cunoscute deficiențe nutriționale din lume și poate avea ca principal efect căderea părului, mai ales în cazul femeilor. În lipsa unei diete care să conțină ficat de pasăre, carne roșie și gălbenuș de ou, organismul nu poate funcționa optim, din cauza lipsei de fier. Și spanacul, pătrunjelul, rucola, năutul, lintea și smochinele conțin o cantitate ridicată de fier, așa încât, dacă ai adoptat o dietă vegană sau vegetariană, nu trebuie să îți faci griji că nu vei asimila suficient fier.

Iodul

Folosit cu precădere de glanda tiroidă, iodul este indispensabil pentru organism. O carență de iod poate duce rapid la pierderea podoabei capilare, așa că ai face bine să consumi măcar o dată pe săptămână pește sau alge marine, precum și sare de mare, în cantități moderate.

Seleniul 

Unul dintre efectele imediate ale consumului de seleniu este creșterea părului. Oligoelementul utilizat de organism în cantități mici, dar vitale, pentru sintetizarea de proteine, seleniul ajută și la păstrarea unui păr sănătos. O sursă excelentă de seleniu poate fi regăsită în nuci și în orezul brun, dar și în alte alimente crescute ecologic, fără îngrășăminte, care pot împiedica absorbția de minerale naturale. 

Zincul

Dependente de zinc, celulele din foliculul firului de păr au nevoie constantă de acest mineral. Zincul poate fi administrat ca supliment alimentar sau poate fi aplicat local, sub formă de creme, soluții  sau șampoane speciale, totuși, pentru a evita supradoza, cel mai bine este să se preia din alimentație.

Cum poți opri căderea părului?

Dacă observi că pierzi mai mult păr decât ar fi normal, e cazul să îți schimbi unele obiceiuri, care, mai mult ca sigur, îți afectează podoaba capilară. În afară de modificarea stilului de viață prin reglarea alimentației și introducerea în meniu a substanțelor descrise anterior, îți recomandăm să îți adaptezi și rutina, pentru a te putea bucura din nou de un păr strălucitor și des.

1. Renunță la uscător și placă

Aparatele pe care le folosești pentru a obține coafura dorită pot utiliza căldura puternică, factor care îți poate deshidrata firul de păr și pot conduce la uscarea excesivă a acestuia, urmată de ruperea sa. Uscarea naturală, în locul celei în care folosești foehnul, s-ar putea să fie unul dintre cei mai importanți pași pe care i-ai făcut vreodată pentru a-ți salva sănătatea părului. Ondulatorul, placa sau periile rotative ar trebui să dispară din rutina ta măcar pentru o perioadă, până când firele ajung să se regenereze complet. 

2. Nu mai vopsi părul

Vopselele de păr, mai ales cele neprofesionale, pe care le poți cumpăra de pe rafturile magazinelor, au în compoziție decoloranți puternici, care atacă iremediabil firul de păr. Acesta devine din ce în ce mai fragil, de la o vopsire la alta, așa că ai lua cea mai bună decizie dacă ai alege să nu te mai vopsești pentru o perioadă. Altfel, riscul ca părul tău să fie unul fragil și predispus la deteriorări este foarte mare. 

3. Prinde părul doar atunci când e necesar

Prinderea strânsă a părului poartă numele de alopecie de tracțiune, care, așa cum îi spune și numele, cauzează pierderea podoabei capilare din cauza prinderii sale în coadă sau în coc mult prea strâns. Lasă părul liber atunci când ai o zi liberă și nu exagera cu coafurile și produsele de styling. 

4. Masează scalpul des

Fluxul sanguin de la nivelul rădăcinilor poate fi activat prin masarea ușoară a scalpului fie ca atare, fie folosind uleiuri nutritive bogate în substanțe hrănitoare, precum ricinul, cel de măsline sau de cocos. Ideal ar fi să poți încălzi foarte puțin uleiul înainte de a-l aplica pe pielea capului, pentru efecte imediate și de durată asupra firelor de păr.

Îngrijește-ți părul și întârzie sau chiar oprește cădere părului aplicând sfaturile pe care ți le-am oferit în acest material.

REFERINȚE

  1. https://www.aad.org/public/diseases/hair-loss/insider/shedding
  2. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6380979/ 
  3. https://www.ahlc.org/female-hair-loss/
  4. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3237781/
  5. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/12190640/
  6. https://www.drmax.ro/complexul-de-vitamine-b-rol-beneficii-surse 
  7. https://www.healthline.com/nutrition/biotin-rich-foods#6.-Mushrooms
  8. https://www.healthline.com/health/beauty-skin-care/vitamin-e-for-hair#benefits
  9. https://www.healthline.com/nutrition/best-vitamins-hair-growth#TOC_TITLE_HDR_8

Regenerarea părului și sfaturi de îngrijire

Regenerarea părului și sfaturi de îngrijire

Podoaba ta capilară spune despre tine și sănătatea ta mai multe decât ai putea crede. Dacă în ultima perioadă ai început să pierzi mai multe fire de păr decât înainte, prima și cea mai importantă măsură pe care o poți lua este să stai de vorbă cu un medic. Specialistul îți poate recomanda o serie de analize care ar putea scoate la lumină motivul pentru care părul tău este mai rar sau mai subțire și îți poate prescrie un tratament dermato-cosmetic împotriva căderii părului.

În acest material, am adunat pentru tine sfaturi de îngrijire și regenerare a părului, pentru ca tu să te poți bucura din nou de o podoabă capilară așa cum îți dorești și să-ți recapeți încrederea în tine.

Regenerarea părului prin 5 trucuri simple

În primă instanță, poți încerca să pui în aplicare câteva dintre sfaturile de mai jos, pentru a observa dacă părul tău răspunde la stimulii folosiți. 

Masaj capilar

Împreună cu anumite măști sau uleiuri de păr, masajul capilar va stimula scalpul și poate ajuta la creșterea părului. În plus, studiile arată că masajul capilar poate îmbunătăți densitatea firelor de păr. Fă-ți un obicei din a-ți face sau a primi un masaj al scalpului oricât de des ai ocazia, ideal ar fi zilnic. Această metodă nu doar că va fortifica firele de păr, dar te va ajuta să elimini sau măcar să ameliorezi stresul și tensiunea acumulate la serviciu.

Aloe Vera

Aloe Vera a fost folosită din cele mai vechi timpuri pentru împotriva căderii părului. Simultan cu întărirea firelor de păr, Aloe Vera va calma pielea capului și va lăsa în urmă un păr cu aspect mătăsos și plăcut la atingere, fără fire despicate. Aloe Vera poate reduce mătreața și poate debloca foliculii de păr blocați sub piele din pricina excesului de sebum de la nivelul scalpului. Poți folosi un gel pur din Aloe Vera sau poți spăla părul cu un șampon cu extract din această plantă suculentă.

Ulei de cocos

Uleiul de cocos reprezintă, de asemenea, o sursă de acizi grași care pătrund în interiorul firului de păr și reduc pierderea de proteine ​​din interiorul firului păr. Uleiul de cocos poate fi utilizat fie înainte, fie după ce îți speli părul, în funcție de tipul de păr. Dacă părul tău are tendința de îngrășare, folosește uleiul de cocos înainte de șamponare, iar dacă părul tău este uscat, atunci alege să aplici uleiul, într-o cantitate foarte mică, după ce te-ai spălat pe cap, înainte sau după uscare, în loc de tratamentul recomandat. Masează scalpul cu ulei de cocos până ce acesta este absorbit. Studiile au arătat că uleiul de cocos îmbunătățește sănătatea și luciul părului și a fost folosit de secole întregi pentru întărirea și menținerea unei podoabe capilare de invidiat. 

Ulei de pește

Un păr sănătos nu se întreține numai la suprafață, ci și dinspre interior către exterior. Pline de nutrienți și proteine, suplimentele cu Omega 3 și antioxidanții ce ajută la îmbunătățirea firelor de păr și la creșterea în volum a acestuia. Acizii grași Omega vor ajuta celulele să funcționeze corect și vor putea crește imunitatea. Urmează indicațiile unui medic înainte de a începe orice tip de  tratament, chiar și cu suplimente alimentare. 

Cum poți preveni căderea părului?

Există multe lucruri pe care le poți face pentru a încetini sau a opri căderea părului. Totul depinde, însă, de motivul pentru care podoaba ta capilară a început să se rărească. 

Unele situații, cum ar fi căderea părului după sarcină, fenomen care poartă numele de efluviu telogen, se pot rezolva singure. Nu uita nici de faptul că e normal să pierzi un număr de 50 până la 100 de fire în fiecare zi, înainte să te îngrijorezi că a început să îți cadă părul. 

Totuși, poți schimba multe dintre obiceiuri pentru a reveni la o podoabă capilară bogată. Iată doar câteva dintre acestea.

Schimbă-ți dieta

Un studiu din 2018 arată că dietele bazate pe legume crude și ierburi proaspete, așa cum este și dieta mediteraneană, pot reduce riscul de alopecie androgenetică sau poate încetini apariția acesteia. Așadar, include în meniul zilnic cât mai multe legume și ierburi, dacă vrei să te bucuri de un păr des și strălucitor.

Consumă proteine

Foliculii de păr sunt alcătuiți în mare parte dintr-o proteină numită keratină. Un studiu referitor la motivele căderii părului realizat în anul 2017 a arătat faptul că dintre cei o sută de participanți, majoritatea avea deficiențe nutriționale. Așadar, dacă dieta ta nu conține și surse esențiale de proteine, așa cum sunt ouăle, laptele sau produsele lactate, nucile, fasolea, mazărea, puiul, curcanul sau produsele din pește, te poți aștepta oricând ca părul tău să înceapă să cadă.

Consumă alimente bogate în vitamina A

Vitamina A este compusă în mare parte din retinoizi, unii dintre aceștia s-au dovedit a mări rata de creștere a părului. Această vitamină poate ajuta, de asemenea, la producerea de sebum, menținând scalpul mai sănătos și hidratat. Așadar, umple farfuria cu cât mai multe produse cu un conținut ridicat de vitamina A, precum cartofii dulci, ardeii dulci sau spanacul.